Stima de sine este o construcție centrală în psihologia clinică, a dezvoltării

a personalității și în psihologia socială (Abdel-Khalek, 2016). Rosenberg (2015), unul dintre principalii autori ai acestui domeniu, afirmă că stima de sine se referă la o evaluare pozitivă globală a individului față de sine. El a adăugat că o stimă de sine ridicată constă în faptul că un individ se respectă pe sine și se consideră încrezător în propriile forțe. De asemenea,  se consideră că „stima de sine se referă la percepția sau evaluarea subiectivă a individului cu privire la propria valoare, la sentimente față de stima de  sine și de încredere și la măsura în care individul are opinii pozitive sau negative despre el/ea” (Sedikides & Gress, 2003 apud Abdel-Khalek, 2016, p.2). Baumeister, Campbell, Krueger și Vohs (2003) consideră că indivii ce prezintă o stimă de sine ridicată sunt considerați mai atractivi de către persoanele de sex opus și sunt admirați și oarecum invidiați de indivizii care consideră că prezintă o stimă de sine scăzută. Stima de sine este legată de convingerile personale cu privire la abilitățile, aptitudinile și relațiile sociale.

Brown, Dutton și Cook (2001) au identificat trei moduri în care este utilizat termenul de "stima de sine":

• stima de sine globală - pentru a se referi la modul în care oamenii se simt față de ei, adică sentimentele de afecțiune față de propria persoană, ceea ce simt despre ei și părerea pe care o au;
• autoevaluare - modul în care oamenii își evaluează diferitele abilități și atribute, cum își evaluează meritele într-un mod cât mai obiectiv posibil;
• sentimente de stimă de sine pentru a se referi la stări emoționale de moment, de exemplu, o persoană ar putea spune că stima de sine a fost foarte mare după ce a obținut kilogramele dorite după o perioadă plină de diete și sport intens sau o persoană ar putea spune că prezintă o stimă de sine scăzută deoarece nu se apreciază corporal suficient încât să se simtă bine în propria piele.

In literatura de specialitate exista numeroase abordari teoretice legate de stima de sine. De exemplu Deci și Ryan (1995) au făcut o distincție între stima de sine contingentă și cea adevărată. Stima de sine contingentă se referă la sentimentele față de sine care rezultă din, depinzând totodată  de, potrivirea cu atingerea unor standarde de excelență extrem de ridicate sau de îndeplinirea unor așteptări interpersonale sau intrapsihice, pe care individul le face. Este un fel de mărire de sine asociată cu implicarea conștientă în anumite tipuri de evenimente cu condiția de a atinge  atingerea anumitor rezultate, implică adesea comparații sociale și tinde să fie asociată cu un fel de narcisism. În schimb, adevărata stimă de sine este mai stabilă și se bazează pe un sentiment solid și sigur de sine. Valoarea lor ar fi un aspect integrat al propriului sine și s-ar reflecta în agenție, proactivitate, și vitalitate.

            Concluzionăm că, stima de sine este un concept care a dat naștere unei literaturi de specialitate de o mare amploare, fiind destul de dificil  de rezumat.